Friday, September 23, 2016

DRUMUL CRUCII-Gheorghe Cornilescu 28 martie 1965

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

drumul_crucii

Drumul crucii

Gheorghe Cornilescu

                                                   28 martie 1965

    La sfarsitul versetului 4 al aceluiasi capitol Domnul Hristos spusese: “Nu v-am spus aceste lucruri de la inceput, pentru ca eram cu voi.” Dar acum, cu toate ca Domnul Hristos avea inainte inca drumul crucii, avea inainte inca sa moara pe crucea de pe Golgota pentru ca sa savarseasca mantuirea noastra, totusi El priveste lucrurile acestea ca si infaptuite si gandul Lui se duce la Cel ce L-a trimis aici in lume. “Acum Ma duc la Cel ce M-a trimis si niciunul dintre voi nu Ma intreaba: “Unde Te duci?” Domnul Isus face un repros ucenicilor Sai cand le spune aceste cuvinte.

    Fireste ca ucenicii au mai pus astfel de intrebari. LaIoan 13.36-38 ni se spune: “Doamne” I-a zis Petru, “unde Te duci?” Isus i-a raspuns: “Tu nu poti veni acum dupa Mine, unde Ma duc Eu; dar mai tarziu vei veni.” Asadar iata ca Simon pune intrebarea aceasta Domnului Hristos:“Unde Te duci?” Atunci de ce reproseaza Domnul Hristos in capitolul 16 ca nimeni nu-L intreaba: “Unde Te duci?”

    Si in capitolul 14.5, dupa ce Domnul Hristos spusese mai dinainte “Stiti unde Ma duc si stiti si calea intr-acolo” – Toma I-a zis: “nu stim unde Te duci si cum putem sa stim calea?” Deci ucenicii au pus cand unul, cand altul intrebarea aceasta Domnului Hristos. Ne intrebam totusi, de ce oare Domnul Hristos le face acest repros: “Acum Ma duc la Cel ce M-a trimis si nimeni dintre voi nu Ma inteaba: “Unde Te duci?”

    Intrebarea pe care o pun ucenicii, fie ca stiu, fie ca nu stiu, era o intrebare despre locul pamantesc in care Se ducea Domnul Hristos. Petru vroia sa stie daca merge, asa cum Ii era obiceiul, in Betania sau in alta parte. In orice caz, intrebarea lui nu avea de a face cu intrebarea pe care le reproseaza Domnul Hristos ca nu o pun acum, in timpul in care El Se duce la Tatal.

    Domnul Hristos le spusese deseori unde Se duce. Astfel, in Luca 18.31-34 se spune: “Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece si le-a zis: “Iata, ne suim la Ierusalim si tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul Omului, se va implini. Caci va fi dat in mana neamurilor; Il vor batjocori, Il vor ocari, Il vor scuipa si, dupa ce Il vor bate cu nuiele, Il vor omori; dar a treia zi va invia.” Ei n-au inteles nimic din aceste lucruri; caci vorbirea aceasta era ascunsa pentru ei si nu pricepeau ce le spunea Isus.”

    In alta parte din Cuvantul lui Dumnezeu, la Matei 16.21-26 ni se spune: “De atunci incolo, Isus a inceput sa spuna ucenicilor Sai ca El trebuie sa mearga la Ierusalim, sa patimeasca mult din partea batranilor, din partea preotilor celor mai de seama si din partea carturarilor, ca are sa fie omorat si ca a treia zi are sa invieze. Petru L-a luat deoparte si a inceput sa-L mustre, zicand: “Sa Te fereasca Dumnezeu, Doamne! Sa nu Ti se intample asa ceva!” Dar Isus S-a intors si a zis lui Petru: “Inapoia Mea, Satano; tu esti o piatra de poticnire pentru Mine. Caci gandurile tale nu sunt gandurile lui Dumnezeu, ci ganduri de ale oamenilor.” Atunci Isus a zis ucenicilor Sai: “Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze; pentru ca oricine va vrea sa-si scape viata, o va pierde; dar oricine isi va pierde viata pentru Mine, o va castiga.”

    Asadar Domnul Hristos a instiintat pe ucenicii Lui despre drumul pe care avea sa mearga, despre drumul crucii; dar ucenicii n-au inteles, pentru ca nu le placea drumul acesta al crucii. Este adevarat ca n-au mai vorbit cu Domnul Hristos despre aceasta, din clipa in care Domnul Hristos a intervenit asa de hotarat si le-a spus adevarul pe fata, ca oricine Il impiedica de la suferinta nu este de la Dumnezeu, este de la Satana. Dar daca n-au mai pus nicio intrebare, daca n-au mai vorbit, de inteles tot n-au inteles.

    Sa fie oare numai ucenicii in aceasta vina fata de Domnul Hristos, ca n-au inteles drumul crucii si ca nu I-au pus aceasta intrebare, pe care Domnul Hristos avea pretentia sa I-o puna: “Unde Te duci?” Nu cumva suntem si noi oameni carora ne place ceea ce a castigat Domnul Hristos pentru noi, ne place viata cu Domnul Hristos – dar fara cruce, fara suferinta? Si cu toate acestea, fara acest drum al crucii nu se poate.

    In definitiv, ce este crucea? Ce a fost pentru Domnul Hristos crucea si ce este pentru noi crucea? A fost un mijloc de executie. Mijloc de executie a ce? A Domnului Hristos pentru mantuirea noastra. El a purtat in trupul Lui pe lemn pacatele noastre ale tuturor. Dar pentru noi, ce mijloc de executie este crucea? A ce executie? A eului nostru, a omului nostru vechi cu care venim aici in lume.

    Este asa de trist ca oameni credinciosi de atata vreme, nu stiu ca noi avem doua firi: firea pamanteasca, asa cum ne nastem cu ea, si firea din Dumnezeu, pe care o capatam in clipa in care credem in jertfa Domnului Hristos. Si din pricina aceasta vrajmasul isi face, cu cei ce nu cunosc lucrul acesta, lucrarea lui de tragere in jos a celor ce ar trebui sa fie trasi mereu in sus. De aceea este bine sa fim lamuriti in aceasta privinta.

    Nu a pierit firea veche, omul vechi, din clipa in care ne-am intors la Dumnezeu. Este gresit cand unii dintre noi spun: Am o singura fie, firea aceea din Dumnezeu, pe care am capatat-o cand am crezut in jertfa Domnului Isus. Este gresit lucrul acesta. Avem in noi si firea nostra veche, fire care, cum am spus, nu a fost ierata odata cu pacatele noastre, ci a fost rastignita, executata impreuna cu Domnul Hristos.

    Este greu, e adevarat, sa facem aceasta deosebire intre pacate si pacat. Daca Domnul Hristos ne-a iertat toate pacatele, cum este cu putinta sa fie un pacat care sa nu fie iertat? Mirarea aceasta vine din necunoasterea cailor lui Dumnezeu si a cailor vietii noastre. Noi nu ne cunoastem pe noi insine; Domnul ne cunoaste. El ne-a instiintat si in aceasta privinta ca inima este nespus de inselatoare si de deznadajduit de rea. Cine poate s-o cunoasca? “Eu, Domnul, o pot cunoaste.” Numai El o cunoaste in toata stricaciunea si in toata inselaciunea ei. De aceea trebuie sa stim ca atunci cand am venit la Domnul Hristos, ne-au fost iertate toate pacatele care au izvorat din firea pamanteasca; dar firea noastra pamanteasca, omul nostru cel vechi, n-a fost iertat, ci a fost rastignit impreuna cu Domnul Hristos.

    Ce este acest om vechi? Este pornirea deosebita a fiecaruia dintre noi, din care izvorasc sumedeniile de pacate care ne-au fost iertate prin jertfa Domnului Hristos. La unul, aceasta fire veche se arata in faptul ca este violent, reactioneaza la cel mai mic gest de impotrivire. La altul, dimpotriva, este asa de simtitoare incat la cel mai mic gest se strange ca melcul in cochilia lui si nu mai spune nici macar o singura vorba. La altii, aceasta fire veche se arata in manie. La altii se arata pornirea aceasta a omului vechi spre usuratate, spre legaturi cu lumea. La altii se arata in pornirea nestavilita de a se imbogati. Din aceasta pornire fireasca a noastra izvorasc toate celelalte pacate. Si aceasta pornire fireasca a noastra, omul nostru cel vechi, ne tiranizeaza si ne face viata amara si ne produce dureri mari.

    De aceasta fire veche vrea sa ne scape Domnul Hristos prin crucea Lui si prin crucea noastra, pe care o ingaduie sa fie in viata noastra. Care este aceasta cruce a noastra? Eu nu stiu, fiecare stie mai bine. As pune inainte cateva numai din cele ce alcatuiesc crucea noastra.

    Uneori imprejurarile in care traim sunt crucea noastra. Acum, cand imprejurarile sunt mai bune si cand oamenii sunt buni, noi nu vedem prea bine pornirea fireasca a eului nostru. Dar se intampla ca imprejurarile mai sunt si rele, iar oamenii nu sunt intotdeauna pe placul nostru. Ce facem noi in asemenea imprejurari? Luam numai un caz. Avem un chirias rau, toata stradania noastra este sa scapam de acest chirias. Asta inseamna sa fugim de cruce, fara sa ne dam seama. Domnul Isus vrea sa ne scape de firea noastra pamanteasca, iar noi nu ne invoim cu drumul acesta al crucii.

    In epistola catre Filipeni 3.18 apostolul Pavel spune:“Caci v-am spus de multe ori si spun si acum, plangand: sunt multi care se poarta ca vrajmasi ai crucii lui Hristos.” Fireste ca acesti vrajmasi ai crucii lui Hristos sunt, asa cum ni se arata aici, in epistola aceasta catre Filipeni, oamenii aceia care vroiau sa mai adauge ceva la jertfa Domnului Hristos, asa-numitii iudaizanti, care cereau si respectarea legii, alaturi de credinta in jertfa Domnului Hristos, pentru mantuire. Dar nu este mai putin adevarat ca sunt si acei oameni care erau inauntru si totusi se purtau ca vrajmasi ai crucii lui Hristos. Cum se poate, vrajmasi ai crucii lui Hristos dintre credinciosi? Da, noi suntem de acord cu tot ce spune Domnul Hristos, in teorie, dar cand ajungem la practica, suntm ca niste vrajmasi. Atunci ne aratam ce suntem noi.

    Asadar, aceasta invinuire pe care o face Domnul Hristos, ca nu Il intreaba ucenicii: “Unde Te duci?”, cu privire la drumul crucii, nu ii priveste numai pe ucenici, ci si pe noi cei de azi. Suntem noi gata sa murim prin credinta in jerfa Domnului Hristos, socotind atat imprejurarile prin care trecem, cat si oamenii cu care suntem in legatura, mijloace ale mortii eului nostru firesc? Nu este de ajuns sa credem cu capul, este nevoie sa credem cu viata. In orice caz, intrebarea pe care o pune Domnul Isus ucenicilor Lui este o intrebare pe are ne-o pune si noua azi. Nu este placut sa murim. Dar este o fericire sa fii mort.

                                               Gheorghe Cornilescu

                                                   28 martie 19651957996_458968030964218_935759081704337320_n


Prin bunavointa fr. Horia Azimioara care a stenografiat predica si a trimis-o pe email

Thursday, September 22, 2016

Let YOUR NAME be magnified in us -a letter from a journal

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

14368743_1208642472584248_1903782319690324442_n

Beloved Brothers And Sisters ~

As I was just rushing to pick up Julian from school, I began to feel the hunger in the people as I passed by person after person in their cars and in the streets. And as I looked at each person passing by, God began to form my thoughts and I could feel His Anger rising as He let me realize that their stomachs would most likely be fed by the hands of the enemy rather than the hands of the servants of God… God was revealing to me the deprivation and emptiness in people, and in that moment I began to pray,“Jesus… feed Your People. Show us how to be the answer, how to HAVE the Answer; how to SPREAD Truth…” And in the midst of all the hustling to pick up Julian on time from school, God was giving me a disturbing vision of our church (the Church in general) – Outwardly welcoming yet inwardly barred shut…

I began to feel the weight of God’s Problem with the Church settle in the pit of my stomach as I realized that God’s Church has become completely IRRELEVANT. In fact, it seems like a breathing hypocrisy… I was smacked in the face with the disturbing REALITY as I ran from my parked car the rest of the way to school to meet Julian on time… Churches outwardly welcoming yet inwardly barred shut! In me Jesus was crying, “I AM ALIVE!” yet the hearts of His People are barred shut, the window to their souls locked and church parking lots empty. Looks pretty dead to me! I felt sick as I realized that God is filling the Church with His SPIRIT and asking us to go feed His People with TRUTH, LIFE, LOVE, WISDOM, DIRECTION and POWER, yet the doors are barred shut and the windows are dark and closed…

So when the woman ready to commit suicide wants to reach her hand out one last time, who will be the one to fill it? The enemy seems to have a better grasp on relevant ministry than we do. I think something in the way we view CHURCH needs to shift DRASTICALLY and IMMEDIATELY… If we have the HIGHEST, MOST HOLY, OMINISCIENT, OMNIPOTENT, SPIRIT as our GUIDE, why aren’t we offering a Spiritual hand of guidance to the hungry and the needy? Are we asleep? Are we numb? Are we hypocrites? Why put a WELCOME sign on the door to the Church (so to speak) if we are going to bar up the entire porch so that the dirty hands of the homeless won’t be able to touch it and mess up the new paint job?

Now with Julian in tow and after sharing this with him, he looked at me and said, “What if we could feed the spirit of each person by whispering the name of Jesus as we walk by each one. Maybe their spirits would grab His Name and begin to long for Him…” For the rest of the walk back to the car Julian said, “JESUS” as he passed each person. I laughed as I realized my little guy is just as OBSESSED with spreading the LOVE of God as I am! Truly a moment when God was speaking wisdom through and out of the mouth of babes!

God, help us. Wake us. Show us the way to invade the spiritual powers of this culture. Let the Church become RELEVANT. Let the Living God truly explode with LIFE out of the servants who have chosen to be the hands and feet of Jesus… Let us have RELEVANT FAITH so that those who are hungry will be able to GRAB onto it…

God, we pray that Your FAITHFULNESS will fill us with FAITH to step toward the desires you have for our lives. Give us a CAUSE to fight for YOUR NAME. Let the history of Your VICTORY in our lives be on our lips daily as we face the giants. Let YOUR NAME be magnified in us ,as Your Servants choose to fulfill the vows and covenants we made with YOU… to KNOW YOU… In Your Holy and Precious Name Jesus we pray… Amein… (shared of my journal)10440802_696494227073693_7724385406213002777_n13001092_1143066769048122_7200995702218758525_n

JILL SOTO JULY 4 2014-from fb

·

CREDINTA TALHARULUI DE PE CRUCE de Gheorghe Cornilescu 10 octombrie 1948

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

11082607_2072801699527216_9116527193541194058_nCredinta talharului de pe cruce

                           – Luca 23.35-44 –

    Oamenii au crezut ca, osandind si dand la moarte pe Domnul Hristos, s-a sfarsit cu El. Tulburarea pe care o trezise Domnul Isus in inimile lor prin felul nou in care arata legatura lui Dumnezeu cu oamenii, credeau ei ca acum, cu moartea Lui, a luat sfarsit. Si marturia despre Domnul Hristos, iarasi, era socotita ca s-a sfarsit.

    In jertfa  Domnului Hristos s-a aratat insa pe deplin adevarul ca gandurile oamenilor nu sunt gandurile lui Dumnezeu. Ei au socotit ca, rastignind pe Domnul Hristos intre doi talhari, vor mari prin aceasta rusinea, ocara adusa Lui, care murea astfel ca un talhar intre talhari. Cu toate acestea, unul din talhari e trezit la viata de jertfa Domnului Hristos si astfel rusinea, ocara se schimba in slava pentru Domul Hristos.

   De alta parte, marturia pe care o da acest talhar intors la Dumnezeu arata ca marturia despre jertfa Domnului Hristos, despre lucrarea Lui nu se putea stinge. In vremurile cele mai intunecate, in imprejuaile cele mai grele, cand nu mai e nimic de asteptat, Dumnezeu face sa straluceasca lumina Lui puternica. Este adevarat ca toti ucenicii Domnului Isus L-au parasit si intr-un fel aveau dreptate oamenii ca s-a ispravit cu marturia despre Domnul Hristos. Iata insa, talharul acesta care se trezeste la viata pe cruce duce mai departe lungul sir al marturiei despre jertfa Domnului Hristos.

    In gradina Ghetsimani un inger a venit sa intareasca pe Domnul Isus in lupta Lui grea pentru mantuirea noastra. Rugand pe Tatal sa treaca de la El paharul acesta al pacatelor noastre, n-a primit niciun raspuns din patea Tatalui, pentru ca nu se putea altfel. Un inger a venit insa la El. Iar acum, pe cruce, talharul care se intoarce la Dumnezeu prin suferintele Domnului Isus, Ii racoreste inima, dandu-I astfel sa vada ca jerfa Lui nu este zadarnica.

    Dar sa ne apropiem mai mult de acest talhar, sa invatam de la el, intai credinta lui, apoi marturisirea pe care o face el ca urmare a credintei lui; vom urmari, in al treilea rand, rugaciunea lui care izvoraste din aceasta credinta si in cele din urma raspunsul pe care-l da Domnul Hristos la aceasta rugaciune a talharului.

    Intai, credinta talharului. De unde vine oare aceasta credinta care l-a schimbat, l-a prefacut din temelie, care i-a dat imboldul acesta de a se desprinde din multimea batjocoritorilor Domnului Hristos si a trece de partea Lui?

    Sa nu ne inselam in aceasta privinta: talharul acesta n-a fost de la inceput credincios, n-a fost de la inceput de partea Domnului Hristos. In evanghelia dupa Matei 27.44se spune asa: “Talharii care erau rastigniti impreuna cu El Ii aruncau aceleasi cuvinte de batjocura. Ei spuneau: “Tu, care strici templul si-l zidesti la loc, coboara-Te de pe cruce si mantuieste-ne si e noi!” Iata prin urmare ca asa cum graiau multimile, preotii cei mai de seama, cum graiau ostasii, asa Il batjocoreau si talharii, amandoi, pe Domnul Hristos.

    Hotarat, talharul acesta nu avea o credinta mostenita. El mostenise un fel desert de vietuire, care l-a dus la starea acesta, ca sa fie condamnat la o moarte rusinoasa. Atunci cum de s-a desprins el din multimea aceasta a batjocoritorilor Domnului Hristos? Fara indoiala, in urma celor auzite.

    Oamenii batjocoresc, hulesc, iau in bataie de joc pe Domnul Hristos. Si El ce face? Se ia la harta cu oamenii, cauta El sa-Si scoata dreptate? Nu! El Se indreapta catre Tatal si spune: “Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac!” Aceasta a auzit talharul de la Domnul Hristos si fara indoiala ca aceste cuvinte l-au pus pe ganduri: De unde are omul Acesta puterea sa vorbeasca astfel?

    De alta parte, rabdarea Domnului Hristos fata de toate acestea a dat si mai multa tarie gandurilor lui. Aici trebuie sa fie ceva cu totul deosebit! si-a zis el. Si atunci se implineste cu talharul acesta ceea ce spue apostolul Pavel despre credinta: “Credinta vine in urma celor auzite si cele auzite vin prin Cuvantul lui Dumnezeu” (Rom. 10.17).El a auzit si a dat crezare cuvintelor Domnului Hristos.

    Pe cati dintre noi nu rusineaza credinta acestui talhar! Cati dintre noi nu au ajuns in starea acestui talhar in batjocorirea fata de Dumnezeu si cu toate acestea noi ramanem in pacatele noastre, straini de gandurile lui Dumnezeu. De ce? Pentru ca ne leganam cu o credinta pe care nu o avem, cu o credinta care este o simpla parere, ne leganam cu o credinta care are de-a face cu lucrurile vazute, cu o credinta care, zicem noi, se mosteneste, si nu avem credinta aceasta care vine in urma celor auzite.

    Credinta aceasta a talharului este o credinta clara, o credinta foarte hotarata. El spune: “Adu-Ti aminte de mine, Doamne, cand vei ceni in Împaratia Ta.” El e bine incredintat ca Domnul Isus are o imparatie si stie bine ca in urma credintei acesteia a capatat si el aceasta imparatie.

    Si in aceasta privinta, pe cati dintre noi nu rusineaza acest talhar! De ani de zile noi socotim ca suntem credinciosi si de ani de zile greu putem deosebi harul lui Dumnezeu de legea lui Dumnezeu. Iata, talharul acesta ne arata cat se poate de lamurit ca mantuirea lui si mantuirea oricarui om nu este lucrarea omului, nu este urmarea faptelor noastre bune, ci este in intregime lucrarea lui Dumnezeu, in indurarea Lui fara margini.

    Mare este credinta talharului de pe cruce, hotarata este aceasta credinta a lui. Nu e, prin urmare, o incredere in ceea ce sime el si, mai ales, nu este o incredere in ceea ce priveste suferintele lui. Putea mai inainte sa puna pret omul acesta pe toate acestea, fara indoiala. Dar iata ca el a ajuns la claritatea pe care o da Dumnezeu, cand El face aceasta lucrare in om.

    Afara de aceasta, credinta talharului este plina de pace, o credinta plina de siguranta. In rugaciunea pe care o face: “Adu-Ti aminte de mine, Doamne, cand vei veni in imparatia Ta” este atata greutate de siguranta, atata greutate de pace! O simpla aducere aminte, iata tot ce doreste din partea Domnului Hristos. Si cand i se spune: “Astazi vei fi cu Mine in rai”, pe temeiul acestei incredintari tari, el nu mai adauga nimic.

    Putea sa spuna: “Doamne, ce am capatat eu este asa de maret, ca eu abia ma simt vrednic sa-Ti multumesc.” Dar n-a spus asa. Multumirea lui nu se putea arata in cuvinte. Este de ajuns ca Domnul Hristos citeste in inima lui toata multumirea, toata pacea pe care i-a adus-o cuvantul Lui si siguranta pe care El i-a dat-o ca va fi cu El in rai.

    Pacea lui este asa de adanca incat numai tacerea o poate suporta. Este aceasta pace intocmai ca pacea Domnului Hristos: “Va dau pacea Mea, nu asa cum o da lumea..” O pace care nu depinde de simtirile noastre, de imprejurarile noastre, o pace care depinde de Cuvantul lui Dumnezeu. Ce linistita este pacea Domnului Isus! Toti Il huleau, Il batjocoreau, durerile erau ingrozitoare; dar Domnul Hristos sta plin de pace! Asa era si pacea acestui talhar care credea in Domnul Hristos: o pace ca a Domnului Hristos.

    In mijlocul acestor imprejurari vitregi, in mijlocul durerilor pe care le simtea, nimic din ce este omenesc nu se arata. Era o siguranta deplina. El nu cere usurarea durerilor lui, care erau destul de mari. Ii era de ajuns  ca Domnul Hristos i-a zis: “Astazi vei fi cu Mine in rai.”

    Iata cum era credinta acestui om: o credinta care vine in urma celor auzite de la Domnul Hristos, o credinta care vine in urma celor vazute la Domnul Hristos, o credinta clara, hotarata, plina de pace si de siguranta, pentru ca pacatele i-au fost iertate si astfel i s-a deschis drumul catre cer.

    Avem noi aceasta credinta a talharului, asa de clara, de hotarata, asa de plina de pace, de siguranta?

    Omul acesta a facut un pas inainte. Atat de desavarsita a fost lucrarea lui Dumnezeu in inima lui, incat nu s-a marginit asa cum se marginesc cei mai multi: am crezut eu, este de ajuns – acoperindu-si credinta. Omul acesta, credincios acum, ne arata cum lucrarea facuta inauntru nu putea sa ramana ascunsa. Nimeni nu l-a indrumat, el n-a auzit vreo predica, n-a citit ca cei ce sunt credinciosi trebuie sa-si marturiseasca credinta. Cine nu l-a lasat totusi sa nu marturiseasca aceasta credinta? Lucrarea aceasta care s-a facut in inima lui.

    El avea o credinta acum, avea pacatele iertate, avea siguranta ca intra in cer, siguranta care se baza pe cuvantul Domnului Hristos. Dar el face si o marturisire,care nu stim daca a avut vreo urmare, nu stim daca si celalalt talhar a trecut de partea Domnului Hristos. Dar nu aceasta il interesa in primul rand pe acest om credincios. El stia un lucru: celalalt trebuia sa auda si el despre mantuirea care este in Domnul Hristos. Oricata impotrivire ar fi intampinat, nu putea sa-l lase fara marturie.

    Si ce frumos suna aceasta marturie pe care o face! Ea este legata de marturisirea pacatelor lui personale: “Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care esti sub aceeasi osanda? Pentru noi – adica pentru mine si pentru tine – e drept, caci primim plata cuvenita pentru faradelegile noastre.”

    Daca ai fi spus talharului acestuia, inainte de a deveni credincios: Omule, calea pe care ti-ai ales-o e o cale care duce la condamnare – condamnare care se poate vedea chiar aici in lume, dar in chip sigur o vei avea dincolo; intoarce-te de pe calea aceasta si treci de partea Domnului Hristos… Daca i-ai fi spus asa, el ar fi repetat: N-am facut eu prea multe rele, n-am stricat casa nimanui, sunt un om cumsecade…

    Asa sunt oamenii. Face omul pacate si, cu toate acestea, cand i se atrage luarea aminte, zice: Asta numesti d-ta pacat? Acesta e chiar rostul vietii mele.

    Dar iata, acum cand a ajuns credincios, vede tot trecutul lui plin de faradelegi: Pentru noi este drept, caci primim rasplata cuvenita pentru faradelegile noastre. Noi suntem pacatosi, noi am fost condamnati aici pe drept. Nu te temi tu de Dumnezeu? Daca pacatele noastre au fost date pe fata aici in lume, cu atat mai mult pedeapsa care ne vine dincolo este cu atat mai grava. Vom muri din pricina acestor suferinte pe care le avem aici, ca urmare a faradelegilor noastre, dar cu moartea nu s-a sfarsit totul. Dincolo vom fi trasi la raspundere de Dumnezeu si vom primi o instrainare vesnica de la fata Lui. Ce amar va fi lucrul acesta, de abia atunci vom vedea!…

    Dar marturisirea lui mai are o latura: e plina de cinstire, plina de slava pentru Domnul Hristos, pe care cu o clipa inainte Il batjocorise. Dar acum a ajuns sa fie mantuit. Acum cinsteste pe Domnul Hristos. In marturisirea pe care o face, spune lamurit: “Omul Acesta n-a facut niciun rau.” El, Domnul Isus, sufera aici pe nedrept. El poarta in trupul Lui nelegiuirile noastre, ca noi sa putem scapa de ele. Suferintele noastre aici se topesc, in suferintele Lui…

    Marturisirea omului acestuia arata recunoasterea dreptatii lui Dumnezeu impotriva faptelor noastre si cinstirea desavasita a Domnului Hristos.

    Cum stam noi in aceasta privinta? Ce am facut noi cu credinta pe care am capatat-o in urma auzirii? Stiu cei din jurul nostru ca suntem credinciosi? Cati dintre noi avem acest gand, ca urmare a credintei noastre, de a vesti si altora manturea care este in Domnul Hristos?

    Stateam de vorba cu unul care isi zicea credincios: De cati ani esti d-ta credincios? – De 28 de ani, spunea el. – Si in satul d-tale cine a mai ajuns credincios ca d-ta in urma marturisirii d-tale despre Domnul Hristos? El spunea; Nimeni, sunt singur! Si ma gandeam: o fi intelenit pamantul, fara indoiala; dar timp de 28 de ani sa fii credincios si totusi un singur om sa nu fie castigat pentru Domnul Hristos prin marturia credintei tale?

    In orice caz, marturisirea pe care o face acest talhar din clipa in care a ajuns crdincios este de asa fel incat trebuie sa ne puna pe ganduri pe noi, cei cedinciosi, privind marturisrea noastra despre credinta pe care o avem in Domnul Hristos, despre pacea noastra, despre ietarea si siguranta ca pacatele ne-au fost iertate.

    Dar iata, omul acesta, din clipa in care face aceasta marturisire, se indreapta spre Domnul Hristos:“Doamne, adu-Ti aminte de mine cand vei veni in Împaratia Ta!”

    Trebuie sa recunoastem de la inceput ca aceastarugaciune este plina de curaj. Cand toti Ii dau Domnului Hristos cu hua, iata pe omul acesta recunoscand in El pe Domnul: “Doamne…”

    Iata, de alta parte, cand totul parea infrant prin jertfirea Domnului Hristos, cand se parea ca El murea ca unul dintre noi, iata ca talharul acesta recunoaste ca aici nu este un simplu om, asa cum credeau cei din jur. Omul Acesta n-a facut niciun rau, omul Acesta este mai mult decat un om!

    “Doamne!” Ce plina de curaj este rugaciunea omului credincios! Impotriva tuturor, impotriva oricarei aparente, credinciosul vede ca este cava cu totul deosebit in persoana Domnului Hristos. El era, asa cum spune Psalmul 22, ca “un vierme, nu om”, din pricina suferintei. Si atunci cand toti sunt napustiti asupra Lui, atunci credinta recunoaste in El pe “Domnul.”

    Afara de aceasta, in rugaciunea lui recunoaste in Domnul Hristos si pe Unul care are o imparatie. Si iarasi, lucrul acesta este impotriva oricarei pareri omenesti. In bataie de joc I s-a pus pe cruce, cu litere grecesti, latinesti si evreiesti, inscriptia: “Acesta este Imparatul Iudelor.” In batjocura au spus ca este imparat si, ca unui imparat, I-au pus pe cap si o cununa, de spini. Dar iata, omul acesta credincios e bine incredintat ca Domnul Hristos are o imparatie. Un om care moare are o imparatie!

    Si uitati-va, de alta parte, la o alta trasatura a acestei credinte. El nu cere binecuvantari pamantesti; cere binecuvantari duhovnicesti. “Adu-Ti aminte de mine, Doamne, cand vei veni in imparatia Ta.” Putea sa ceara: “Doamne, scapa-ma de aceste suferinte!” Dar nu! El a vazut o slava cu mult mai buna, a inteles ca o usurare pamanteasca ii e de putin folos si ca tot ce are insemnatate este binecuvantarea duhovniceasca.

    Sunt asa rugaciunile noastre? Recunosc ele in Domnul Hristos pe Acela care are toata puterea in cer si pe pamant, pe Acela care are o imparatie? Si sunt rugaciunile noastre insufletite mai ales de cereri duhovnicesti, nu de cereri pamantesti?

    Daca la primele doua puncte s-ar putea sa raspundem da, apoi la cel de al treilea multi dintre noi vor trebui sa plece capul, pentru ca rugaciunile noastre sunt in legatura cu interesele noastre, sa ne scape Dumnezeu de greutati, sa ne dea o binecuvantare sau alta, pamanteasca. Gandurile noastre sunt indreptate inca spre ce oamenii lumii acesteia cauta.

    Talharul este in masura sa ne invete si in aceasta privinta. In ziua in care vom fi cercetati si noi, cei credinciosi, el va putea spune: Grele au fost suferintele, dar n-am cerut nicio usurare pamanteasca.

    In afara de asta, ce plina de smerenie este rugaciunea lui! Putea sa spuna: “Doamne, da-mi un loc, da-mi ceva in schimbul marturisirii pe care Ti-o fac.” Dar nu, El nu cere decat o aducere aminte, un gand din partea Domnului Hristos. Atat ii era de ajuns.

    Si acum vine raspunsul Domnului Hristos: “Adevarat iti spune ca astazi vei fi cu Mine in rai.”

    A fost odata un rai pamantesc pentru cei ce erau in legatura cu Dumnezeu, dar s-a pierdut din pricina neascultarii. Domnul Hristos, prin moartea Lui pe cruce a castigat un rai ceresc si acum credinciosul acesta, cand Ii spune Domnului Isus: “Adu-Ti aminte de mine cand vei veni in imparatia Ta”, primeste raspunsul: “Astazi vei fi cu Mine in rai,” vei fi cu Mine in locul acela pe care il pregatesc prin moartea Mea pe cruce. Vei fi cu Mine in rai, si aceasta nu cine stie cand, ci astazi, chiar astazi, cand se sfarseste aceasta mantuire, cand se inlatura pacatul si se pregateste locul acesta in cer. Poti sa mori in ce priveste trupul, dar sa stii ca astazi vei fi cu Mine in rai.

    Acesta este raspunsul Domnului Hristos catre toti cei ce se incred in El, care ajung sa se increada in El in urma celor auzite din Cuvantul lui Dumnezeu, ca noi suntem pacatosi si ca Domnul Hristos a venit sa moara pentru pacatosi: Astazi chiar, nu maine, in clipa in care ai crezut pacatele iti sunt iertate, trecutul iti este acoperit si esti primit in cer. Ti se da o viata noua, ca sa poti trai ca un om ceresc.

    Se poate sa fie oameni care sa socoteasca drept o greseala ca un talhar este primit de Domnul Hristos si sa zica: Nu vi se pare ca faceti apologia crimei? Un talhar sa intre in cer?… Nu facem nicio preamarire a crimei. Recunoastem insa puterea lui Dumnezeu de a preface si din criminali, oameni dupa voia lui Dumnezeu. Domnul Isus n-a venit in lume sa judece lumea din pricina pacatelor si nedreptatilor pe care le fac oamenii, ci a venit ca sa scape pe oameni de legaturile pacatului, pe oameni care au ajuns si criminali, si sa-i aduca la o viata noua. Un criminal ar putea da dovada cu viata lui de puterea lui Dumnezeu. Si toti pacatosii care cred in Domnul Hristos slavesc astfel prin viata lor pe Dumnezeu, pentru ca El i-a scapat de sub puterea pacatului.

    Iata ce invatam de la acest talhar: Cum ajungem sa fim oameni credinciosi? Nu prin ce mostenim, nu prin ceea ce facem, simtim sau suferim. In aceata privinta talharul aceste ne este o pilda cum nu se poate mai clara. Ajungem credinciosi in urma celor auzite, iar cele auzite vin de la Dumnezeu. Ajungem credinciosi in urma celor auzite despre noi, ca suntem plini de pacate, si in uma celor auzite de la Domnul Hristos, ca a murit pentru pacatele noastre.

    Invatam si noi, care am ajuns sa fim credinciosi, ca nu poate sa ramana ascunsa credinta lucrata de Dumnezeu in inima noastra. De la acest talhar ajugem sa invatam ca trebuie sa dam o marturie despre credinta noastra si acesta marturie este insotita de recunoasterea pacatelor noastre, de recunoasterea, de alta parte, a nevinovatiei Domnului Hristos, care ne-a ridicat pacatele.

    De alta parte, invatam de la acest talhar ajuns credincios, care sunt trasaturile rugaciunii care izvoraste din credinta. Noi ajungem, din clipa in care am crezut, nu numai sa cautam oameni care sa ajunga la aceeasi credinta, dar capatam si o noua respiratie: rugaciunea este ca un fel de respiratie pentru cel credincios. Prin ea tragem aer de sus, sanatos, care ne poate tine in viata. Invatam astfel care sunt trasaturile rugaciunii noastre, a rugaciunii care se increde in Dumnezeu, care urmareste lucrurile de sus, o rugaciune care cere binecuvantari duhovnicesti si care este plina de smerenie.

    Invatam apoi cat de repede raspunde Domnul Hristos unei astfel de rugaciuni, cum raspunde El cu aratarea hotarata a lucrarii Lui, a cerului pe care l-a pregatit pentru oricine crede in El astazi.

    In urma celor ce am citit din evanghelie despre acest talhar care s-a intors la Dumnezeu, sa ajungem si noi credinciosi ca el, pentru ca pentru fiecare dintre noi sa se auda glasul Domnului Hristos: “Astazi vei fi cu Mine in rai.”

                                                  Gheorghe Cornilescu

                                                    10 octombrie 19481511605_427662290711116_7914256710643597194_ojohn19-30

Prin bunavointa fr Horia Azimioara care a stenografiat predica si a trimis-o pe email

Wednesday, September 21, 2016

Sfârşească-se frumos, această cale

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

16411_557291834404480_1533158379721282449_n

Sfârşească-se frumos, această cale

13533098_1265925993420261_215212709631094739_n

Sfârşească-se frumos, sfârşească-se frumos această cale,

pe care-o-ncepem astăzi fericiţi

şi-oricâte-ar fi primejdiile sale

noi s-o străbatem nemaidespărţiţi.

 

Sfârşească-se frumos, sfârşească-se frumos această luptă,

purtată pentru dragostea lui Hristos

şi-naintarea noastră nentreruptă

să fie-ncununată luminos.

 

Sfârşească-se frumos, sfârşească-se frumos această viaţă,

în care-am străbătut acest pustiu

ce-mi ferici cerească dimineaţă

trecând prin porţi de aur străveziu.

 

Sfârşească-se frumos, sfârşească-se frumos călătoria,

spre Canaanul nostru strălucit

şi-ajunşi în el să-ncepem bucuria

cea fără margini şi fără sfârşit.

 

Şi va sfârşi-n curând, şi va sfârşi-n curând, aveţi credinţă,

Sus inima-n curând vom fi la El !

Hristos ne-aşteaptă-n Cer cu biruinţă

priviţi cununa voastră-n mâini la El

stretch-income-retirement-md

A TIMELY REMINDER…

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce


12003132_895444187212920_4156495196519563260_n

A TIMELY REMINDER…

LIFE IS SHORT

James 4 :14

whereas you do not know what will happen tomorrow. For what isyour life? It is even a vapor that appears for a little time and then vanishes away.

DEATH IS SURE

Hebrew 9:27

And as it is appointed for men to die once, but after this the judgment,

SIN THE CURSE

Romans 3:23

,for all have sinned and fall short of the glory of God,

CHRIST IS THE CURE

1John1:7

,and the blood of Jesus Christ His Son cleanses us from all sin.

14224909_1166199446759749_528605238401372030_n
 https://ioan17.wordpress.com/2011/10/22/a-timely-reminder/

MA ROG PENTRU TINE -POEZIE

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce
424692_4343477546318_1790945808_n

 MA ROG PENTRU TINE !

MA ROG PENTRU TINE CIND ZIUA-I TRECUTA,
MA ROG SA AI PACE,RABDARE SI HAR!
MA ROG CA-N TUMULTUL CE-TI ZBUCIUMA FIINTA
SA POTI SA PRIVESTI MEREU SPRE CALVAR!

MA ROG PENTRU TINE CIND NOAPTEA-I TIRZIE
SI CAPUL TI-L PLECI OBOSIT ,CIND ADORMI,
MA ROG SA-I IUBESTI PE CEI CE-TI INSALA
SPERANTA,CREDINTA SI FIINTA-TI RAPUN!

MA ROG PENTRU TINE,NATURA CIND DOARME,
CIND NOAPTEA IN TAINE SE-NVALUIE ADINC,
MA ROG SA SLUJESTI SI-N ZIUA DE MIINE
ASA PRECUM ISUS PICIOARE SPALIND!

MA ROG PENTRU TINE CIND ORA-I TRECUTA
SI CLOPOTE-N NOAPTE SE-NGINA USOR ,
MA ROG CA PUTEREA DIVINA SI SFINTA
SA-TI UMPLE FIINTA SI-N BINE S-AI SPOR!

MA ROG PENTRU TINE,EU INCA MAI STARUI,
MA ROG SA AI PACE ,RABDARE SI HAR;
MA ROG CA-N TUMULTUL CE-TI ZBUCIUMA FIINTA
SA POTI SA PRIVESTI SI SA URCI PE CALVAR!

TE ROAGA CU MINE SA FIM O LUMINA,
SA FIM O CHEMARE, SA FIM UN INDEMN;
TE ROAGA CU MINE CA-N ORICE CLIPA
S-AVEM IN NOI V I A T A ,SI-ALTORA S-O DAM !10855161_339284562932103_6772512832220267973_o

poezie de un autor necunoscut inca.